Respectă-le!

Prima poruncă: Să aștepți oricât.
A doua poruncă: Să aștepți orice.
A treia poruncă : Să nu-ți amintești,în schimb,orice.Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
A patra poruncă: Să  nu numeri zilele.
A cincea poruncă : Să nu uiți că orice așteptare e provizorie,chiar dacă durează toată viața.
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu.Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A șaptea poruncă:Nu pune în aceeași oală rugaciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.
A opta poruncă:Dacă gândul ăsta te ajută , nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvintează ocazia de a-ți aparține în întregime.Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.
A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost,aproape sigur, într-o grotă.
( fragment din cartea:"Viața pe un peron"-Octavian Paler)

Vina mea!

Greșeala mea! De ce să mă uit înapoi? La cine să mă întorc? NU! Nu am la cine și nici pentru ce...
De ce să mă tot sacrific la infinit pentru entități cărora nu le pasă de mine....? Pentru ce atâtea sacrificii care nu-mi țin de cald noaptea?? Singura care își impune limite sunt eu! Nu tu...tu...sau tu!!!
Doar eu! Sunt un nimic pentru tine...ești un nimic pentru mine! Tu...nu știi nimic! Doar să judeci!
De ce să trăiesc pentru persoane care mă vor uita imediat...după ce țărâna mă va acoperi?? Mă puteți uita chiar de acum...De ce să trăiți pentru mine..dacă mie îmi este dat să fiu un eremit?? Să nu vă pese...Nu  vă mai încruntați fruntea..prefăcându-vă că vă pasă de mine...Vă recunosc dintr-o mie...!
Ce dăruiți...aia veți primi! Faptul că mi-am acceptat destinul...a contat mai mult decât destinul însuși.
Nu contează cine ești tu...pentru mine...eu sunt cea mai profitabilă investiție! Plecați...zeii nu ne văd cu ochi buni! Vedeți-vă de drum...singurătatea e singurul lucru în care mă mai pot sprijini!
Adio...am plecat către un tren care vine de nicăieri și duce nicăieri...
Curând...mă voi bucura singură de trandafiri...
Unui singur suflet trebuia să mă dăruiesc...

Triunghiul etern

Cu câteva nopți în urmă...
-De ce? Ești sigur? întrebă Necredinciosul.
-Ori e a mea  ori el moare! răsună în noaptea neagră vocea plină de mândrie a lui Papion.
-Știi tu că sunteți făcuți unul pentru altul? izbucni Necredinciosul într-un râs ironic.
- Tu nu vezi??..izbi Papion cu pumnul în masă.
-Mulțumește-te cu simplul fapt că ți-a ''tăiat'' calea! spuse Necredinciosul pe un ton acuzator.
- Cum îndrăznești?? spuse Papionul în timp ce privirea lui se pierdu în luminile orașului care îi mai dădeau o urmă de speranță.

În prezent...
Dantelă Neagră se cutremură la gândul că acceptă invitația Papionului. Pentru prima dată erau doar ei doi. La auzul pașilor...Papion zâmbi triumfător în sinea lui. Dorința lui fusese îndeplinită...pe jumătate.Femeia la care visa... se ivi în sfârșit! Pentru o clipă se pierdu...când îl izbi seducătorul parfum de trandafiri. Încremeniră amândoi...când li se întâlni privirea .Intimidat de prezența feminină, rupse tăcerea:
-Știam că vei veni!
-Extraordinar! spuse Dantelă Neagră enervată.
-Taci! Tu vei fi a mea! Indiferent că îți place sau nu! strigând Papion în timp ce își plimba privirea pe trupul femeii!
-Ești nebun! Ești un obsedat! strigă Dantelă dându-se câțiva pași inapoi.
-Nebun? De ce ? Că am vrut să te salvez  din brațele nemernicului ăla? Va plăti pentru tot! răcni cu disperare bărbatul.
Dantelă Neagră privi înfiorată cum brațele lui Papion se îndreaptă către ea...Cuprinzând-o cu toată puterea...îi șoptise suav la ureche:
-Tu ești dreptul meu! Mă vei ruga să mă întorc la tine! Știu cât de mult regreți că nu m-ai ascultat atunci.
-Dă-mi drumul!!! suspină Dantelă Neagră.
-Nu mă uita! și își înfipse mâinile în părul acesteia. O sărută...dar fusese prea târziu când aceasta realiză ce se intâmplase...Papion dispăruse...lăsând în urmă un miros de tămâie care o făcu pentru prima dată pe Dantelă Neagră să simtă fiori...

În același timp...
În liniștea încăperii...ochii Celui cu Cămașa Neagră...priveau la luminile orașului. O  lacrimă își găsi sfârșitul pe obrazul lui. Ea era. Femeia...a cărui eșarfă roșie o strânge în acest moment la piept.Gândul că o va revedea peste câteva zile ... pe cea la care a renunțat...îi spulberă sufletul de dor  și de regret.Ea...numai ea hipnotiza prin încrederea pe care o emana.Nimeni nu trecea pe lângă ea fără a fi complet cucerit de rafinamentul și aerul ei sofisticat.Femeile doreau să fie în locul ei,bărbații vroiau să aibă șansa de a o întâlni...Ea îi fascina pe toți!!! Urletul de durere dispăru în câteva clipe...și noaptea îl găsi din nou singur.

În aceeași noapte...
Agentul Animal-Print privi cum lacrimile Dantelei Negre se contopeau cu caligrafia ascuțită din jurnalul acesteia...Vroia să-i aline durerea...dar nu mai avea cum...Dantelă Neagră era o enigmă!
În aceea noapte se întrebă doar atât: peste câte secole se vor întâlni cele două suflete?? Va dăinui iubirea lor peste timp?

Ambele suflete trăiau cu aceeași teamă...că se pierduseră unul pe celălalt...pentru totdeauna!