Stay

,,Într-o clipă ai plecat, de ce nu m-ai luat și pe mine?

Nu știu drum pe care să pot păși fără tine.'

Care dintre noi nu s-a întrebat: de ce a plecat? De ce m-a părăsit? De ce nu a rămas?! Cred că majoritatea..

De ce unele persoane au ales să iasă din viața noastră fără să ne avertizeze, fără să ne de-a niciun semn?! Credem că totul se ruinează când realizăm că am fost părăsiți, că am fost lăsați de cei pe care îi iubeam.

Ceea ce mulți dintre noi nu acceptă este că iubirea înseamnă libertate și câteodată dispari din viața unui om tocmai pentru că îl iubești. Nu îl poți forța să stea lângă tine..poate își dă seama de dependența ta de el și tocmai de aceea alege să se retragă. Poate că prezența acelei persoane în viața ta nu este benefică, din contră, te consumă, dar tu, orbită de iubire, nu realizezi acest lucru.

Timpul

 

"De ce timpul are timp, iar noi nu?
De ce el , ca un fulger al vieții își lasă amprenta după fiecare ploaie?
De ce este un trădător al eternității și o înșeală cu fiecare clipă infidelă?
De ce el , tot el , are dreptul să se joace cu oamenii și îi deșurubează fără milă?
De ce profită de moarte și renaște de fiecare dată cu lacrimi în ochi?
De ce se modelează după fiecare suflet și îl stinge pentru unul singur?
De ce îl așteptăm uneori precum apa în deșert, iar alteori îl renegăm cel mai mult?
De ce este ca o matrioșcă , iar păpușa finală este uitarea?
De ce viața nu-l iubește, deși îi datorează fiecare fracțiune de secundă?
De ce pentru fiecare moment de tristețe , ne face să plătim cu lacrimi de bucurie?
De ce se vinde precum o târfă așteptând răsplată?
De ce naște speranța și tot ea moare ultima?
Oricum ar fi , îți promit Timpule!
Că vei vei muri subit
Ștrangulat de infinit
Din pricina existenței mele..."

P.S. Atât a mai rămas în urma ta...draga mea Fantomă...Chiar dacă tu nu mai ești...el încă mă privește cu aceeași intensitate. Încă te caută...în ochii mei.

Fericire

Vroiam sa iti spun ca, desi a trecut ceva timp, inca ma gandesc la tine, oricat de ciudat ar parea. Poate nu ti-am zis niciodata, dar ai avut un rol foarte important in viata mea si am tinut foarte mult la tine, desi nu ti-am aratat-o mereu. Tu m-ai facut sa uit de toate problemele, asteptam seara doar ca sa vorbim, tu ai fost cel de care m-am indragostit prima oara cu o intensitate foarte mare. Ai intrat in universul meu bine pus la punct, unde totul era in ordine, totul era la loc si l-ai schimbat.Te-ai integrat perfect. Cu tine in viata mea lucrurile erau complete. Mi-e dor sa ne tachinam reciproc, sa iti trimit mesaje lungi la care tu sa raspunzi greu, dar sa raspunzi. Mi-e dor de tine. Am incercat sa te uit, sa te inlocuiesc cu altcineva, am incercat sa iubesc pe altcineva ca si cum te-as iubi pe tine dar nimeni nu te inlocui si , daca ar fi trebuit sa aleg, tot in ale tale brate m-as fi aruncat, chiar si legata la ochi.

Dar nu mai am dreptul sa ma amestec in viata ta. Nu mai am dreptul sa intervin si sa iti dau lucrurile peste cap. Vreau sa fii fericit. Chiar daca nu sunt eu cea care te face fericit...

Fete bune si...baieti rai

(articol scris din perspectiva unei fete cuminti)

Toatee (da, chiar toate) visam la Fat-Frumos, acel barbat bland, care ne va cumpara tot ce vrem, ne va alinta, ne va iubi si vom trai fericite pana la adanci batraneti.

In realitate, toate tanjim dupa genul ,,bad boys''. De ce?

De ce ii preferam pe ei in locul celor seriosi?!

Sa recunoastem, povestea cu Fat-Frumos e draguta, dar nu e palpitanta. Nu reprezinta o provocare...Noua ne plac baietii diferiti, care incalca regulile, care trec pe rosu, care nu poarta uniforma...

Desi stim ca e greu sa-i ajungem la inima (fiind mai usor sa-i ajungem in pat), ne lasam duse de val si incercam sa il cucerim, sa il castigam, de parca oamenii ar fi trofee...Apoi vine alta parte grea: cum sa il pastram? Flacara trebuie mentinuta pentru ca, daca se plictiseste, pleaca la alta.

Baiatul rau te va invata ce inseamna realitatea. Baiatul rau iti ofera experienta, nu relatie. Pasiune, nu iubire. Momentul, nu eternitatea.

Si eu apreciez baiatul cuminte, devreme acasa, care imi vorbeste frumos, imi raspunde mereu. Dar trag cu ochiul si la baiatul care conduce fara centura, nu ma baga in seama sau este sigur ca ma poate cuceri oricand...sunt si eu fata :)

Îngerul păzitor (I)

Cu 10 ani în urmă eram la masa unor oameni pe care nu am să le mai calc niciodată pragul și nici chipul lor nu mi-l mai amintesc..nici măcar al femeii de lângă mine..dar nu am uitat(și așa a fost să fie) privirea bărbatului care stătea pe fotoliul de lângă ușă.
Atât de bucuroasă eram de dulceața de nuci din farfiuță...încât nu am observat că aceasta curgea pe blugii mei. Nu știu cum am atras atenția asupra acestui fapt...dar ultimul fapt pe care mi-l amintesc este îmbrățișarea privirii mele cu cea a bărbatului! Deși, a trecut un deceniu de atunci...nu am putut uita acei ochi căprui care m-au privit în momentul respectiv...cu milă. Mi-a fost rușine atunci. Nu de gazdă...ci de el. În prezent tot același sentiment mă bântuie.
Au trecut ani...de când i-am spus că vreau înghețată din aia ieftină și nu din aia scumpă, de când a fost cu mine să-mi cumpăr cărți din librărie și cât de bucuroasă am alergat înapoi la el...spunându-i cu melancolie în glas că nu am mai avut bani și de ultimul volum, de când ne plimbam pe bulevard zicându-i că vreau să-i calc pe urme(dar a știut de atunci că eu nu aveam ce căuta într-o lume ca aceea),de când am fost să-l vizitez la spital, de când...nu știu. Mă tot întreb de ce toate aceste amintiri au rămas atât de neclintite pentru mine? Deși, a fost lângă mine de când am zărit pentru prima dată lumina zilei...mi-am dat seama că există posibilitatea că nu-l voi cunoaște (în esență) pe acest om niciodată. Poate ar trebui să mă mulțumesc numai cu faptul că face parte din viața mea și să mă acomodez cu ideea că mereu voi fi în ochii lui un copil. Efortul meu de a încerca să pătrund dincolo de acei ochi căprui e în zadar...consider că aveam nevoie să știu ce se ascunde dincolo de ei. Știu doar că au plâns (cine știe de câte ori) de dorul cuiva drag sau poate nu știu...Cred că amândurora ne lipsește...chiar dacă...
Uneori...cei de dincolo...aduc miracolele în viața noastră...și sunt mai aproape de noi decât ne închipuim...sau poate au grijă de noi prin prisma altor persoane. Nu știu...dar uneori acest gând chiar îmi aduce alinare. Noi, cei vii...nu putem decât să-i iubim pe cei din jurul nostru. Atât!
Contează doar un singur lucru: îngerul meu păzitor are un alt înger păzitor!
Oriunde ne-am duce...orice am face...ei sunt mereu acolo...pregătiți să ne primească sub aripile lor albe!