Stay

,,Într-o clipă ai plecat, de ce nu m-ai luat și pe mine?

Nu știu drum pe care să pot păși fără tine.'

Care dintre noi nu s-a întrebat: de ce a plecat? De ce m-a părăsit? De ce nu a rămas?! Cred că majoritatea..

De ce unele persoane au ales să iasă din viața noastră fără să ne avertizeze, fără să ne de-a niciun semn?! Credem că totul se ruinează când realizăm că am fost părăsiți, că am fost lăsați de cei pe care îi iubeam.

Ceea ce mulți dintre noi nu acceptă este că iubirea înseamnă libertate și câteodată dispari din viața unui om tocmai pentru că îl iubești. Nu îl poți forța să stea lângă tine..poate își dă seama de dependența ta de el și tocmai de aceea alege să se retragă. Poate că prezența acelei persoane în viața ta nu este benefică, din contră, te consumă, dar tu, orbită de iubire, nu realizezi acest lucru.

Timpul

 

"De ce timpul are timp, iar noi nu?
De ce el , ca un fulger al vieții își lasă amprenta după fiecare ploaie?
De ce este un trădător al eternității și o înșeală cu fiecare clipă infidelă?
De ce el , tot el , are dreptul să se joace cu oamenii și îi deșurubează fără milă?
De ce profită de moarte și renaște de fiecare dată cu lacrimi în ochi?
De ce se modelează după fiecare suflet și îl stinge pentru unul singur?
De ce îl așteptăm uneori precum apa în deșert, iar alteori îl renegăm cel mai mult?
De ce este ca o matrioșcă , iar păpușa finală este uitarea?
De ce viața nu-l iubește, deși îi datorează fiecare fracțiune de secundă?
De ce pentru fiecare moment de tristețe , ne face să plătim cu lacrimi de bucurie?
De ce se vinde precum o târfă așteptând răsplată?
De ce naște speranța și tot ea moare ultima?
Oricum ar fi , îți promit Timpule!
Că vei vei muri subit
Ștrangulat de infinit
Din pricina existenței mele..."

P.S. Atât a mai rămas în urma ta...draga mea Fantomă...Chiar dacă tu nu mai ești...el încă mă privește cu aceeași intensitate. Încă te caută...în ochii mei.

Fericire

Vroiam sa iti spun ca, desi a trecut ceva timp, inca ma gandesc la tine, oricat de ciudat ar parea. Poate nu ti-am zis niciodata, dar ai avut un rol foarte important in viata mea si am tinut foarte mult la tine, desi nu ti-am aratat-o mereu. Tu m-ai facut sa uit de toate problemele, asteptam seara doar ca sa vorbim, tu ai fost cel de care m-am indragostit prima oara cu o intensitate foarte mare. Ai intrat in universul meu bine pus la punct, unde totul era in ordine, totul era la loc si l-ai schimbat.Te-ai integrat perfect. Cu tine in viata mea lucrurile erau complete. Mi-e dor sa ne tachinam reciproc, sa iti trimit mesaje lungi la care tu sa raspunzi greu, dar sa raspunzi. Mi-e dor de tine. Am incercat sa te uit, sa te inlocuiesc cu altcineva, am incercat sa iubesc pe altcineva ca si cum te-as iubi pe tine dar nimeni nu te inlocui si , daca ar fi trebuit sa aleg, tot in ale tale brate m-as fi aruncat, chiar si legata la ochi.

Dar nu mai am dreptul sa ma amestec in viata ta. Nu mai am dreptul sa intervin si sa iti dau lucrurile peste cap. Vreau sa fii fericit. Chiar daca nu sunt eu cea care te face fericit...

Fete bune si...baieti rai

(articol scris din perspectiva unei fete cuminti)

Toatee (da, chiar toate) visam la Fat-Frumos, acel barbat bland, care ne va cumpara tot ce vrem, ne va alinta, ne va iubi si vom trai fericite pana la adanci batraneti.

In realitate, toate tanjim dupa genul ,,bad boys''. De ce?

De ce ii preferam pe ei in locul celor seriosi?!

Sa recunoastem, povestea cu Fat-Frumos e draguta, dar nu e palpitanta. Nu reprezinta o provocare...Noua ne plac baietii diferiti, care incalca regulile, care trec pe rosu, care nu poarta uniforma...

Desi stim ca e greu sa-i ajungem la inima (fiind mai usor sa-i ajungem in pat), ne lasam duse de val si incercam sa il cucerim, sa il castigam, de parca oamenii ar fi trofee...Apoi vine alta parte grea: cum sa il pastram? Flacara trebuie mentinuta pentru ca, daca se plictiseste, pleaca la alta.

Baiatul rau te va invata ce inseamna realitatea. Baiatul rau iti ofera experienta, nu relatie. Pasiune, nu iubire. Momentul, nu eternitatea.

Si eu apreciez baiatul cuminte, devreme acasa, care imi vorbeste frumos, imi raspunde mereu. Dar trag cu ochiul si la baiatul care conduce fara centura, nu ma baga in seama sau este sigur ca ma poate cuceri oricand...sunt si eu fata :)

Îngerul păzitor (I)

Cu 10 ani în urmă eram la masa unor oameni pe care nu am să le mai calc niciodată pragul și nici chipul lor nu mi-l mai amintesc..nici măcar al femeii de lângă mine..dar nu am uitat(și așa a fost să fie) privirea bărbatului care stătea pe fotoliul de lângă ușă.
Atât de bucuroasă eram de dulceața de nuci din farfiuță...încât nu am observat că aceasta curgea pe blugii mei. Nu știu cum am atras atenția asupra acestui fapt...dar ultimul fapt pe care mi-l amintesc este îmbrățișarea privirii mele cu cea a bărbatului! Deși, a trecut un deceniu de atunci...nu am putut uita acei ochi căprui care m-au privit în momentul respectiv...cu milă. Mi-a fost rușine atunci. Nu de gazdă...ci de el. În prezent tot același sentiment mă bântuie.
Au trecut ani...de când i-am spus că vreau înghețată din aia ieftină și nu din aia scumpă, de când a fost cu mine să-mi cumpăr cărți din librărie și cât de bucuroasă am alergat înapoi la el...spunându-i cu melancolie în glas că nu am mai avut bani și de ultimul volum, de când ne plimbam pe bulevard zicându-i că vreau să-i calc pe urme(dar a știut de atunci că eu nu aveam ce căuta într-o lume ca aceea),de când am fost să-l vizitez la spital, de când...nu știu. Mă tot întreb de ce toate aceste amintiri au rămas atât de neclintite pentru mine? Deși, a fost lângă mine de când am zărit pentru prima dată lumina zilei...mi-am dat seama că există posibilitatea că nu-l voi cunoaște (în esență) pe acest om niciodată. Poate ar trebui să mă mulțumesc numai cu faptul că face parte din viața mea și să mă acomodez cu ideea că mereu voi fi în ochii lui un copil. Efortul meu de a încerca să pătrund dincolo de acei ochi căprui e în zadar...consider că aveam nevoie să știu ce se ascunde dincolo de ei. Știu doar că au plâns (cine știe de câte ori) de dorul cuiva drag sau poate nu știu...Cred că amândurora ne lipsește...chiar dacă...
Uneori...cei de dincolo...aduc miracolele în viața noastră...și sunt mai aproape de noi decât ne închipuim...sau poate au grijă de noi prin prisma altor persoane. Nu știu...dar uneori acest gând chiar îmi aduce alinare. Noi, cei vii...nu putem decât să-i iubim pe cei din jurul nostru. Atât!
Contează doar un singur lucru: îngerul meu păzitor are un alt înger păzitor!
Oriunde ne-am duce...orice am face...ei sunt mereu acolo...pregătiți să ne primească sub aripile lor albe!

Rămâi cu mine...

Mă doare...fiecare rază de soare,fiecare picătură de ploaie, fiecare pală de vânt,fiecare fulg de nea.
Mă doare...privirea ta.
Am așteptat iarna mai mult ca oricând. Te-am așteptat mai mult ca orice...Tu încă mă aștepți...
Mă doare amintirea ta  printre fulgii de nea...Cât timp a trecut de atunci? O oră? O zi? O săptămână? O lună? Un an? Un veac?...O eternitate!
De ce nu mi-ai spus că tu ai fost mereu umbra din spatele meu?...De ce nu mi-ai spus că seara eu sunt ultimul tău gând?...
Nu contează ce va fi în viitor...Azi te doresc doar pe tine! Privește-mă! Privește-te! Nu te urâ pentru simplul fapt că te venerez într-o pictură...Doar în fața acelui ''tu'' aș putea plânge, aș putea zâmbi, aș putea șopti un ''iartă-mă'', un ''te iubesc'', un ''te rog'', un ''mai stai'', un ''nu pleca''...
Știu că tu ai devenit etern numai pentru mine...
Fără tine...jocul de șah nu ar mai avea sfârșit, trandafirii nu ar mai avea motiv să înflorească, zborul păsărilor nu ar mai prevesti schimbarea, toamna ar fi eternă, apa ar acapara pământul și ar stinge focul...
Fără tine...eu nu aș mai fi avut de ce veni pe această lume!
Fără tine...nu aș mai avea de ce să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care încă mă mai îmbăt cu parfumul existenței tale.
Chiar dacă nu ne-am fi ''întâlnit''....ai fi rămas tot cu mine?

Respectă-le!

Prima poruncă: Să aștepți oricât.
A doua poruncă: Să aștepți orice.
A treia poruncă : Să nu-ți amintești,în schimb,orice.Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
A patra poruncă: Să  nu numeri zilele.
A cincea poruncă : Să nu uiți că orice așteptare e provizorie,chiar dacă durează toată viața.
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu.Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A șaptea poruncă:Nu pune în aceeași oală rugaciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.
A opta poruncă:Dacă gândul ăsta te ajută , nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvintează ocazia de a-ți aparține în întregime.Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.
A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost,aproape sigur, într-o grotă.
( fragment din cartea:"Viața pe un peron"-Octavian Paler)

Vina mea!

Greșeala mea! De ce să mă uit înapoi? La cine să mă întorc? NU! Nu am la cine și nici pentru ce...
De ce să mă tot sacrific la infinit pentru entități cărora nu le pasă de mine....? Pentru ce atâtea sacrificii care nu-mi țin de cald noaptea?? Singura care își impune limite sunt eu! Nu tu...tu...sau tu!!!
Doar eu! Sunt un nimic pentru tine...ești un nimic pentru mine! Tu...nu știi nimic! Doar să judeci!
De ce să trăiesc pentru persoane care mă vor uita imediat...după ce țărâna mă va acoperi?? Mă puteți uita chiar de acum...De ce să trăiți pentru mine..dacă mie îmi este dat să fiu un eremit?? Să nu vă pese...Nu  vă mai încruntați fruntea..prefăcându-vă că vă pasă de mine...Vă recunosc dintr-o mie...!
Ce dăruiți...aia veți primi! Faptul că mi-am acceptat destinul...a contat mai mult decât destinul însuși.
Nu contează cine ești tu...pentru mine...eu sunt cea mai profitabilă investiție! Plecați...zeii nu ne văd cu ochi buni! Vedeți-vă de drum...singurătatea e singurul lucru în care mă mai pot sprijini!
Adio...am plecat către un tren care vine de nicăieri și duce nicăieri...
Curând...mă voi bucura singură de trandafiri...
Unui singur suflet trebuia să mă dăruiesc...

Triunghiul etern

Cu câteva nopți în urmă...
-De ce? Ești sigur? întrebă Necredinciosul.
-Ori e a mea  ori el moare! răsună în noaptea neagră vocea plină de mândrie a lui Papion.
-Știi tu că sunteți făcuți unul pentru altul? izbucni Necredinciosul într-un râs ironic.
- Tu nu vezi??..izbi Papion cu pumnul în masă.
-Mulțumește-te cu simplul fapt că ți-a ''tăiat'' calea! spuse Necredinciosul pe un ton acuzator.
- Cum îndrăznești?? spuse Papionul în timp ce privirea lui se pierdu în luminile orașului care îi mai dădeau o urmă de speranță.

În prezent...
Dantelă Neagră se cutremură la gândul că acceptă invitația Papionului. Pentru prima dată erau doar ei doi. La auzul pașilor...Papion zâmbi triumfător în sinea lui. Dorința lui fusese îndeplinită...pe jumătate.Femeia la care visa... se ivi în sfârșit! Pentru o clipă se pierdu...când îl izbi seducătorul parfum de trandafiri. Încremeniră amândoi...când li se întâlni privirea .Intimidat de prezența feminină, rupse tăcerea:
-Știam că vei veni!
-Extraordinar! spuse Dantelă Neagră enervată.
-Taci! Tu vei fi a mea! Indiferent că îți place sau nu! strigând Papion în timp ce își plimba privirea pe trupul femeii!
-Ești nebun! Ești un obsedat! strigă Dantelă dându-se câțiva pași inapoi.
-Nebun? De ce ? Că am vrut să te salvez  din brațele nemernicului ăla? Va plăti pentru tot! răcni cu disperare bărbatul.
Dantelă Neagră privi înfiorată cum brațele lui Papion se îndreaptă către ea...Cuprinzând-o cu toată puterea...îi șoptise suav la ureche:
-Tu ești dreptul meu! Mă vei ruga să mă întorc la tine! Știu cât de mult regreți că nu m-ai ascultat atunci.
-Dă-mi drumul!!! suspină Dantelă Neagră.
-Nu mă uita! și își înfipse mâinile în părul acesteia. O sărută...dar fusese prea târziu când aceasta realiză ce se intâmplase...Papion dispăruse...lăsând în urmă un miros de tămâie care o făcu pentru prima dată pe Dantelă Neagră să simtă fiori...

În același timp...
În liniștea încăperii...ochii Celui cu Cămașa Neagră...priveau la luminile orașului. O  lacrimă își găsi sfârșitul pe obrazul lui. Ea era. Femeia...a cărui eșarfă roșie o strânge în acest moment la piept.Gândul că o va revedea peste câteva zile ... pe cea la care a renunțat...îi spulberă sufletul de dor  și de regret.Ea...numai ea hipnotiza prin încrederea pe care o emana.Nimeni nu trecea pe lângă ea fără a fi complet cucerit de rafinamentul și aerul ei sofisticat.Femeile doreau să fie în locul ei,bărbații vroiau să aibă șansa de a o întâlni...Ea îi fascina pe toți!!! Urletul de durere dispăru în câteva clipe...și noaptea îl găsi din nou singur.

În aceeași noapte...
Agentul Animal-Print privi cum lacrimile Dantelei Negre se contopeau cu caligrafia ascuțită din jurnalul acesteia...Vroia să-i aline durerea...dar nu mai avea cum...Dantelă Neagră era o enigmă!
În aceea noapte se întrebă doar atât: peste câte secole se vor întâlni cele două suflete?? Va dăinui iubirea lor peste timp?

Ambele suflete trăiau cu aceeași teamă...că se pierduseră unul pe celălalt...pentru totdeauna!

Ecou

- Universul o tulbura...Pentru ea toate s-au oprit în loc...Cine era? Un eremit? Un mister? Un boboc de trandafir? Un personaj dintr-o carte? O fantezie...??
Un singur lucru știu sigur... a spus de ''n'' ori  ''Adio''...unor lucruri care îi aparțineau în totalitate.
Și în ciuda lor...se simțea mai singură ca niciodată. A spus că nu mai are pentru ce trăi chiar în momentul în care Universul s-a  gândit să o binecuvânteze. Nu-și găsea locul...
Era atât de frumoasă...Nu a vrut să creadă și nici să înțeleagă...că au existat ființe care și-au înfruntat propria reflexie doar pentru ea...Era muza lor.
Și a mea...Mereu mi-a lipsit curajul să-i spun ''Am nevoie de tine''...Parcă aș cunoaște-o de o veșnicie...De o veșnicie parcă o iubesc...Mereu a existat un pasaj din sufletul ei pe care nu l-am putut descifra...Nu am știu că dorul de ea mă v-a spulbera...I-am spus că nu o voi putea uita niciodată...Ea nu m-a crezut...Dar a știut că eram făcut pentru ea...Timpul nu mi-a vindecat rana...Acum realizez...niciodată...nu mi-a aparținut...Trebuia să-i spun totul..inainte  să o pierd definitiv! suspinând printre lacrimi Cel cu Cămașa Neagră.

- Renunță la tot ce îți amintește de ea! spuse Animal-Print...uitându-se fix la eșarfa roșie de la gâtul lui.

La mii de kilometri depărtare...Dantelă Neagră stătea în ploaie...întrebându-se:'' Doamne, de ce plângi?''

Chiar dacă...

''În sufletul nostru există multe lucruri la care nici măcar nu știm cât de mult ținem. Sau, dacă ajungem să trăim fără ele, o facem pentru că amânăm de la o zi la alta să le luăm în stăpânire, de teamă că vom da greș sau că vom suferi.'' – Marcel Proust

Noapte...și singurul lucru care îmi răspunde e trecutul...
Secundele,minutele,orele,zilele,săptămânile,lunile trec...iar eu pierd treptat...câte o bucățică din mine...
A venit toamna...frunzele cad...și eu mă ''opresc'' în loc!
Cine sunt ?
Tu...nu ai plecat niciodată...tu...ai rămas...
Știi...atât de tare mi-am dorit să rămâi lângă mine...încât ai ajuns să-ți fie teamă că voi pleca de lângă tine...
Nu știu cine sunt...nu știu cine ești...dar amândoi răscolim cenușa trecutului...
Se spune că fiecare persoană...are în această lume...un suflet-pereche...cărui îi aparține!
Niciodată nu m-am gândit că cel pe care îl iubesc...nu-mi va aparține în întregime...
Mă omoară acest gând...

Was that really necessary?

A-ţi fie frică de dragoste înseamnă a-ţi fi frică de viaţă, iar când îţi este frică de viaţă, eşti pe 3 sferturi mort.
SERIOS?!
Câţi 13 ani are cel care a scris asta???
Ooo...acum ar trebui să sară cei îndrăgostiţi şi să strige că nu am dreptate, că nu ştiu, că nu, că nu, că nu...
Am mai scris asta într-un alt articol. Atunci am judecat aceea persoană. Cum să nu mă lase s-o iubesc?! De ce nu acceptă?! Îi este frică?!
Ei bine, nu e exclus. Cum să nu îţi fie frică dacă atunci când ai pus suflet, când ai lăsat de la tine atâtea ţi s-a răspuns cu...indiferenţă?! Asta dacă ţi se răspunde.
Da, nu am dat niciodată 2 bani pe iubire. Şi când am făcut-o, m-am fript. Ştiu, ştiu, omul este cel mai fericit atuncă când iubeşte, atunci când este îndrăgostit. Ha-ha!

BANG!!!

BANG!
-Nuuuuuu!!!!! se auzi un strigăt în noaptea neagră şi cineva începu a plânge de neputinţă...

Doar cu câteva clipe  în urmă, Agent Dantelă Neagră se aşeză la masă, în dreapta protejatei sale.
-În sfârşit suntem cu toţii! De când aştept clipa asta!!! spuse ea, uitându-se fix în Ochii Negri ai bărbatului din faţa sa.
-Chiar e necesar? întrebă Necredinciosul, trecându-şi o mână în părul şaten.
-DA, ESTE NECESAR! spuse răspicat Dantelă Neagră, trântind cu pumnul în masă. Şi mă veţi asculta, clar?!
Preţ de câteva secunde se lăsă liniştea. Dar apoi se auzi un râs pervers şi din umbră apăru Papion.

Press Pause

-Până când ai să te mai chinui?
Cum să fac?! Ce să fac?! Ce să cred?! Pe cine să cred?!
Cu toţii avem clipe de astea. Clipe disperate. Clipe în care nu ştim ce să facem, clipe în care vrem doar să luăm o pauză de la toţi şi de la toate.
-Am nevoie de o pauză...nu ştiu ce e cu mine...nu mai pot...nu ştiu încotro să apuc şi mai ales cu cine.
-Vreau să fii bine. Atât. Nu mai vreau să văd şuroaie de lacrimi şi sacrificii.

Alte...dulciuri!

Aşteptăm toată săptămâna ziua de vineri...
Aşteptăm tot anul să vină vara...
Aşteptăm toată viaţa să vină fericirea...
Dar oare e de ajuns să aşteptăm? Eu una m-am săturat să o aştept aşa că am pornit în căutarea ei!
Oare nu caut unde trebuie? UNDE TE ASCUNZI, FERICIRE? Tu şi iubirea, voi două faceţi zile amare tuturor. Despre voi se scriu cărţi, să fac filme, toţi vă cautăm toată viaţa.

Dulciuri

Vezi...? E noapte! Și suntem numai noi doi...Papion! Iar zâmbetul tău seducător de obraznic...îmi dă ''fiori''! Mmmm...iubesc mirosul tău de tămâie! Unde ai fost atâta timp? Nopțile au fost ''goale'' fără dulceața atingerilor tale . Și...mă bucur că ai revenit! Și...abia aștept să mă arunc în apele tale tulburi!
Nu privi înapoi...sărută-mă și savurează-mi parfumul de mentă. Hai să ne iubim într-un mod scandalos. Doar știi că-mi place să mă otrăvești! Tu...ești dreptul meu! Și...promit...de data asta fără mănuși!

Stropi de parfum

Departe suntem unul de celălalt. De ce ? De ce ? De ce ? Mă chinui și nu înțeleg de ce caut în continuare urma pașilor tăi care s-au pierdut în noapte...
Știi că fiecare clipă din viața mea îți este dedicată? De ce nu mi-ai spus că sub privirea enigmatică a ochilor tăi...se află un suflet ''parfumat'' de regrete ? Știi că ești singurul care m-ar ''aprinde''...atunci când lumina s-ar ''stinge''? Știi că oamenii...nu vor ca eu să te iubesc? Dar lor nu le pasă că Dumnezeu te-a trimis în calea mea! Ei nu știu...că datorită ție am cunoscut necunoscutul din mine. Ei nu știu...că fiecare clipă pe care o sacrifici pentru mine...o voi purta în urma mea ca un păcat nemărturisit. Nu! Pentru ei aceste rânduri sunt vorbe goale...!

Dincolo de timp

Pentru prima dată în ultimii ani...am nevoie de lume. Pentru prima dată....mă plimb pe străzi în toiul nopții. Pentru prima dată...iubesc luminile orașului și mulțimea de oameni care îl fac ''viu''.
Și...pentru a nu știu câta oară...mi-e dor de tine.

Nu...tu nu știi...
Nu știi că am rămas cu un  ''nimic'' în urma ta....
Nu știi că  undeva...în adâncul sufletului meu...te voi aștepta mereu...
Nici macăr eu nu voi știi...

Perfeeeeeect!!!

Azi a fost o zi perfectă. Şi am simţit asta pe durata întregii zile. Chiar şi atunci când era să pierd autobuzul! (important e că nu l-am pierdut)

Perfectă din punctul meu de vedere...adică dacă soarele e sus de cer şi îmi zâmbeşte (prefer ,,zâmbeşte'' în loc de ,,îmi intră în ochi şi e enervant) de ce să fiu tristă?

Nu se anunţa a fi o zi aşa frumoasă, dar am făcut-o eu. Plus că mi s-a întâmplat ceva...care mi-a schimbat atitudinea, să zicem.

Dark side

,,Un singur lucru ştiu despre tine...că nu eşti ceea ce pretinzi a fi!''
Ce acuzător sună aceste vorbe...dar sunt doar adevăruri spuse după lungi analize şi după lungi poveşti ascultate...
Ooo, tu, entitate atât de frumos creionată, cum m-ai păcălit? Să fi fost ochii tăi migdaliaţi cei care m-au hipnotizat? Să fi fost seriozitatea ta de vină? Ştiu doar că ai făcut-o...
Cum se poate ca sub un chip angelic să se ascundă...opusul? Cum e posibil aşa ceva? Cum???
Nu am voie să te judec. Nu atâta timp cât fiecare dintre noi are o parte ascunsă, o parte ÎNTUNECATĂ...