Rămâi cu mine...

Mă doare...fiecare rază de soare,fiecare picătură de ploaie, fiecare pală de vânt,fiecare fulg de nea.
Mă doare...privirea ta.
Am așteptat iarna mai mult ca oricând. Te-am așteptat mai mult ca orice...Tu încă mă aștepți...
Mă doare amintirea ta  printre fulgii de nea...Cât timp a trecut de atunci? O oră? O zi? O săptămână? O lună? Un an? Un veac?...O eternitate!
De ce nu mi-ai spus că tu ai fost mereu umbra din spatele meu?...De ce nu mi-ai spus că seara eu sunt ultimul tău gând?...
Nu contează ce va fi în viitor...Azi te doresc doar pe tine! Privește-mă! Privește-te! Nu te urâ pentru simplul fapt că te venerez într-o pictură...Doar în fața acelui ''tu'' aș putea plânge, aș putea zâmbi, aș putea șopti un ''iartă-mă'', un ''te iubesc'', un ''te rog'', un ''mai stai'', un ''nu pleca''...
Știu că tu ai devenit etern numai pentru mine...
Fără tine...jocul de șah nu ar mai avea sfârșit, trandafirii nu ar mai avea motiv să înflorească, zborul păsărilor nu ar mai prevesti schimbarea, toamna ar fi eternă, apa ar acapara pământul și ar stinge focul...
Fără tine...eu nu aș mai fi avut de ce veni pe această lume!
Fără tine...nu aș mai avea de ce să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care încă mă mai îmbăt cu parfumul existenței tale.
Chiar dacă nu ne-am fi ''întâlnit''....ai fi rămas tot cu mine?

Respectă-le!

Prima poruncă: Să aștepți oricât.
A doua poruncă: Să aștepți orice.
A treia poruncă : Să nu-ți amintești,în schimb,orice.Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
A patra poruncă: Să  nu numeri zilele.
A cincea poruncă : Să nu uiți că orice așteptare e provizorie,chiar dacă durează toată viața.
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu.Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A șaptea poruncă:Nu pune în aceeași oală rugaciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.
A opta poruncă:Dacă gândul ăsta te ajută , nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvintează ocazia de a-ți aparține în întregime.Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.
A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost,aproape sigur, într-o grotă.
( fragment din cartea:"Viața pe un peron"-Octavian Paler)

Vina mea!

Greșeala mea! De ce să mă uit înapoi? La cine să mă întorc? NU! Nu am la cine și nici pentru ce...
De ce să mă tot sacrific la infinit pentru entități cărora nu le pasă de mine....? Pentru ce atâtea sacrificii care nu-mi țin de cald noaptea?? Singura care își impune limite sunt eu! Nu tu...tu...sau tu!!!
Doar eu! Sunt un nimic pentru tine...ești un nimic pentru mine! Tu...nu știi nimic! Doar să judeci!
De ce să trăiesc pentru persoane care mă vor uita imediat...după ce țărâna mă va acoperi?? Mă puteți uita chiar de acum...De ce să trăiți pentru mine..dacă mie îmi este dat să fiu un eremit?? Să nu vă pese...Nu  vă mai încruntați fruntea..prefăcându-vă că vă pasă de mine...Vă recunosc dintr-o mie...!
Ce dăruiți...aia veți primi! Faptul că mi-am acceptat destinul...a contat mai mult decât destinul însuși.
Nu contează cine ești tu...pentru mine...eu sunt cea mai profitabilă investiție! Plecați...zeii nu ne văd cu ochi buni! Vedeți-vă de drum...singurătatea e singurul lucru în care mă mai pot sprijini!
Adio...am plecat către un tren care vine de nicăieri și duce nicăieri...
Curând...mă voi bucura singură de trandafiri...
Unui singur suflet trebuia să mă dăruiesc...

Triunghiul etern

Cu câteva nopți în urmă...
-De ce? Ești sigur? întrebă Necredinciosul.
-Ori e a mea  ori el moare! răsună în noaptea neagră vocea plină de mândrie a lui Papion.
-Știi tu că sunteți făcuți unul pentru altul? izbucni Necredinciosul într-un râs ironic.
- Tu nu vezi??..izbi Papion cu pumnul în masă.
-Mulțumește-te cu simplul fapt că ți-a ''tăiat'' calea! spuse Necredinciosul pe un ton acuzator.
- Cum îndrăznești?? spuse Papionul în timp ce privirea lui se pierdu în luminile orașului care îi mai dădeau o urmă de speranță.

În prezent...
Dantelă Neagră se cutremură la gândul că acceptă invitația Papionului. Pentru prima dată erau doar ei doi. La auzul pașilor...Papion zâmbi triumfător în sinea lui. Dorința lui fusese îndeplinită...pe jumătate.Femeia la care visa... se ivi în sfârșit! Pentru o clipă se pierdu...când îl izbi seducătorul parfum de trandafiri. Încremeniră amândoi...când li se întâlni privirea .Intimidat de prezența feminină, rupse tăcerea:
-Știam că vei veni!
-Extraordinar! spuse Dantelă Neagră enervată.
-Taci! Tu vei fi a mea! Indiferent că îți place sau nu! strigând Papion în timp ce își plimba privirea pe trupul femeii!
-Ești nebun! Ești un obsedat! strigă Dantelă dându-se câțiva pași inapoi.
-Nebun? De ce ? Că am vrut să te salvez  din brațele nemernicului ăla? Va plăti pentru tot! răcni cu disperare bărbatul.
Dantelă Neagră privi înfiorată cum brațele lui Papion se îndreaptă către ea...Cuprinzând-o cu toată puterea...îi șoptise suav la ureche:
-Tu ești dreptul meu! Mă vei ruga să mă întorc la tine! Știu cât de mult regreți că nu m-ai ascultat atunci.
-Dă-mi drumul!!! suspină Dantelă Neagră.
-Nu mă uita! și își înfipse mâinile în părul acesteia. O sărută...dar fusese prea târziu când aceasta realiză ce se intâmplase...Papion dispăruse...lăsând în urmă un miros de tămâie care o făcu pentru prima dată pe Dantelă Neagră să simtă fiori...

În același timp...
În liniștea încăperii...ochii Celui cu Cămașa Neagră...priveau la luminile orașului. O  lacrimă își găsi sfârșitul pe obrazul lui. Ea era. Femeia...a cărui eșarfă roșie o strânge în acest moment la piept.Gândul că o va revedea peste câteva zile ... pe cea la care a renunțat...îi spulberă sufletul de dor  și de regret.Ea...numai ea hipnotiza prin încrederea pe care o emana.Nimeni nu trecea pe lângă ea fără a fi complet cucerit de rafinamentul și aerul ei sofisticat.Femeile doreau să fie în locul ei,bărbații vroiau să aibă șansa de a o întâlni...Ea îi fascina pe toți!!! Urletul de durere dispăru în câteva clipe...și noaptea îl găsi din nou singur.

În aceeași noapte...
Agentul Animal-Print privi cum lacrimile Dantelei Negre se contopeau cu caligrafia ascuțită din jurnalul acesteia...Vroia să-i aline durerea...dar nu mai avea cum...Dantelă Neagră era o enigmă!
În aceea noapte se întrebă doar atât: peste câte secole se vor întâlni cele două suflete?? Va dăinui iubirea lor peste timp?

Ambele suflete trăiau cu aceeași teamă...că se pierduseră unul pe celălalt...pentru totdeauna!

Ecou

- Universul o tulbura...Pentru ea toate s-au oprit în loc...Cine era? Un eremit? Un mister? Un boboc de trandafir? Un personaj dintr-o carte? O fantezie...??
Un singur lucru știu sigur... a spus de ''n'' ori  ''Adio''...unor lucruri care îi aparțineau în totalitate.
Și în ciuda lor...se simțea mai singură ca niciodată. A spus că nu mai are pentru ce trăi chiar în momentul în care Universul s-a  gândit să o binecuvânteze. Nu-și găsea locul...
Era atât de frumoasă...Nu a vrut să creadă și nici să înțeleagă...că au existat ființe care și-au înfruntat propria reflexie doar pentru ea...Era muza lor.
Și a mea...Mereu mi-a lipsit curajul să-i spun ''Am nevoie de tine''...Parcă aș cunoaște-o de o veșnicie...De o veșnicie parcă o iubesc...Mereu a existat un pasaj din sufletul ei pe care nu l-am putut descifra...Nu am știu că dorul de ea mă v-a spulbera...I-am spus că nu o voi putea uita niciodată...Ea nu m-a crezut...Dar a știut că eram făcut pentru ea...Timpul nu mi-a vindecat rana...Acum realizez...niciodată...nu mi-a aparținut...Trebuia să-i spun totul..inainte  să o pierd definitiv! suspinând printre lacrimi Cel cu Cămașa Neagră.

- Renunță la tot ce îți amintește de ea! spuse Animal-Print...uitându-se fix la eșarfa roșie de la gâtul lui.

La mii de kilometri depărtare...Dantelă Neagră stătea în ploaie...întrebându-se:'' Doamne, de ce plângi?''

Smile

    Um zambet nu se plateste, dar valoreaza mult; el ii imbogateste pe cei ce il primesc si nu-i saraceste pe cei care il daruiesc. Dureaza un moment, dar se pastreaza in minte o vesnicie.
    Nimeni nu este atat de bogat incat sa nu aiba nevoie de un zambet, dar nici atat de sarac incat sa nu-l poata oferi.
    Zambetul este un gest tandru de prietenie. El deschide sufletul impovarat si reda speranta celui descurajat.
    Cand intalnesti pe cineva care nu este in stare sa-ti zambeasca, chiar daca tu ai merita-o, fii marinimos si zambeste-i tu intai, caci tocmai de acest gest are cea mai mare nevoie!!!

Chiar dacă...

''În sufletul nostru există multe lucruri la care nici măcar nu știm cât de mult ținem. Sau, dacă ajungem să trăim fără ele, o facem pentru că amânăm de la o zi la alta să le luăm în stăpânire, de teamă că vom da greș sau că vom suferi.'' – Marcel Proust

Noapte...și singurul lucru care îmi răspunde e trecutul...
Secundele,minutele,orele,zilele,săptămânile,lunile trec...iar eu pierd treptat...câte o bucățică din mine...
A venit toamna...frunzele cad...și eu mă ''opresc'' în loc!
Cine sunt ?
Tu...nu ai plecat niciodată...tu...ai rămas...
Știi...atât de tare mi-am dorit să rămâi lângă mine...încât ai ajuns să-ți fie teamă că voi pleca de lângă tine...
Nu știu cine sunt...nu știu cine ești...dar amândoi răscolim cenușa trecutului...
Se spune că fiecare persoană...are în această lume...un suflet-pereche...cărui îi aparține!
Niciodată nu m-am gândit că cel pe care îl iubesc...nu-mi va aparține în întregime...
Mă omoară acest gând...

În vise...

O mulţime de oameni...

Copiii care vor să ajungă cât mai repede în parc, care vor ca mama să le cumpere îngheţată...Mame care vor doar să le cumpere nenorocita aia de îngheţată doar pentru a-i face să tacă. 

Adolescenţi care păşesc grăbiţi, cu căştile în urechi. Adolescenţi îndrăgostiţi care râd. 

Adulţi care se grăbesc spre serviciu, adulţi care sunt ocupaţi...

O mulţime de oameni...

O mulţime de oameni printre care încerc să mă strecor, iar ochii mei pe tine caută în zadar.

O mulţime de oameni care mă privesc, mă analizează...dar tot ce vreau eu e să te găsesc pe tine.

O mulţime de oameni care fie îmi vor binele, fie vor să mă rănească. Dar eu nu îi bag în seamă, vreau doar să te văd, ştiind că acest lucru mă va face să mă simt ocrotită.

O lume întreagă...dar puţini oameni adevăraţi.

Was that really necessary?

A-ţi fie frică de dragoste înseamnă a-ţi fi frică de viaţă, iar când îţi este frică de viaţă, eşti pe 3 sferturi mort.
SERIOS?!
Câţi 13 ani are cel care a scris asta???
Ooo...acum ar trebui să sară cei îndrăgostiţi şi să strige că nu am dreptate, că nu ştiu, că nu, că nu, că nu...
Am mai scris asta într-un alt articol. Atunci am judecat aceea persoană. Cum să nu mă lase s-o iubesc?! De ce nu acceptă?! Îi este frică?!
Ei bine, nu e exclus. Cum să nu îţi fie frică dacă atunci când ai pus suflet, când ai lăsat de la tine atâtea ţi s-a răspuns cu...indiferenţă?! Asta dacă ţi se răspunde.
Da, nu am dat niciodată 2 bani pe iubire. Şi când am făcut-o, m-am fript. Ştiu, ştiu, omul este cel mai fericit atuncă când iubeşte, atunci când este îndrăgostit. Ha-ha!

BANG!!!

BANG!
-Nuuuuuu!!!!! se auzi un strigăt în noaptea neagră şi cineva începu a plânge de neputinţă...

Doar cu câteva clipe  în urmă, Agent Dantelă Neagră se aşeză la masă, în dreapta protejatei sale.
-În sfârşit suntem cu toţii! De când aştept clipa asta!!! spuse ea, uitându-se fix în Ochii Negri ai bărbatului din faţa sa.
-Chiar e necesar? întrebă Necredinciosul, trecându-şi o mână în părul şaten.
-DA, ESTE NECESAR! spuse răspicat Dantelă Neagră, trântind cu pumnul în masă. Şi mă veţi asculta, clar?!
Preţ de câteva secunde se lăsă liniştea. Dar apoi se auzi un râs pervers şi din umbră apăru Papion.

Press Pause

-Până când ai să te mai chinui?
Cum să fac?! Ce să fac?! Ce să cred?! Pe cine să cred?!
Cu toţii avem clipe de astea. Clipe disperate. Clipe în care nu ştim ce să facem, clipe în care vrem doar să luăm o pauză de la toţi şi de la toate.
-Am nevoie de o pauză...nu ştiu ce e cu mine...nu mai pot...nu ştiu încotro să apuc şi mai ales cu cine.
-Vreau să fii bine. Atât. Nu mai vreau să văd şuroaie de lacrimi şi sacrificii.

Alte...dulciuri!

Aşteptăm toată săptămâna ziua de vineri...
Aşteptăm tot anul să vină vara...
Aşteptăm toată viaţa să vină fericirea...
Dar oare e de ajuns să aşteptăm? Eu una m-am săturat să o aştept aşa că am pornit în căutarea ei!
Oare nu caut unde trebuie? UNDE TE ASCUNZI, FERICIRE? Tu şi iubirea, voi două faceţi zile amare tuturor. Despre voi se scriu cărţi, să fac filme, toţi vă cautăm toată viaţa.

Dulciuri

Vezi...? E noapte! Și suntem numai noi doi...Papion! Iar zâmbetul tău seducător de obraznic...îmi dă ''fiori''! Mmmm...iubesc mirosul tău de tămâie! Unde ai fost atâta timp? Nopțile au fost ''goale'' fără dulceața atingerilor tale . Și...mă bucur că ai revenit! Și...abia aștept să mă arunc în apele tale tulburi!
Nu privi înapoi...sărută-mă și savurează-mi parfumul de mentă. Hai să ne iubim într-un mod scandalos. Doar știi că-mi place să mă otrăvești! Tu...ești dreptul meu! Și...promit...de data asta fără mănuși!

Stropi de parfum

Departe suntem unul de celălalt. De ce ? De ce ? De ce ? Mă chinui și nu înțeleg de ce caut în continuare urma pașilor tăi care s-au pierdut în noapte...
Știi că fiecare clipă din viața mea îți este dedicată? De ce nu mi-ai spus că sub privirea enigmatică a ochilor tăi...se află un suflet ''parfumat'' de regrete ? Știi că ești singurul care m-ar ''aprinde''...atunci când lumina s-ar ''stinge''? Știi că oamenii...nu vor ca eu să te iubesc? Dar lor nu le pasă că Dumnezeu te-a trimis în calea mea! Ei nu știu...că datorită ție am cunoscut necunoscutul din mine. Ei nu știu...că fiecare clipă pe care o sacrifici pentru mine...o voi purta în urma mea ca un păcat nemărturisit. Nu! Pentru ei aceste rânduri sunt vorbe goale...!

Dincolo de timp

Pentru prima dată în ultimii ani...am nevoie de lume. Pentru prima dată....mă plimb pe străzi în toiul nopții. Pentru prima dată...iubesc luminile orașului și mulțimea de oameni care îl fac ''viu''.
Și...pentru a nu știu câta oară...mi-e dor de tine.

Nu...tu nu știi...
Nu știi că am rămas cu un  ''nimic'' în urma ta....
Nu știi că  undeva...în adâncul sufletului meu...te voi aștepta mereu...
Nici macăr eu nu voi știi...

Perfeeeeeect!!!

Azi a fost o zi perfectă. Şi am simţit asta pe durata întregii zile. Chiar şi atunci când era să pierd autobuzul! (important e că nu l-am pierdut)

Perfectă din punctul meu de vedere...adică dacă soarele e sus de cer şi îmi zâmbeşte (prefer ,,zâmbeşte'' în loc de ,,îmi intră în ochi şi e enervant) de ce să fiu tristă?

Nu se anunţa a fi o zi aşa frumoasă, dar am făcut-o eu. Plus că mi s-a întâmplat ceva...care mi-a schimbat atitudinea, să zicem.

Dark side

,,Un singur lucru ştiu despre tine...că nu eşti ceea ce pretinzi a fi!''
Ce acuzător sună aceste vorbe...dar sunt doar adevăruri spuse după lungi analize şi după lungi poveşti ascultate...
Ooo, tu, entitate atât de frumos creionată, cum m-ai păcălit? Să fi fost ochii tăi migdaliaţi cei care m-au hipnotizat? Să fi fost seriozitatea ta de vină? Ştiu doar că ai făcut-o...
Cum se poate ca sub un chip angelic să se ascundă...opusul? Cum e posibil aşa ceva? Cum???
Nu am voie să te judec. Nu atâta timp cât fiecare dintre noi are o parte ascunsă, o parte ÎNTUNECATĂ...

Numai pentru tine...Iubirea mea

Prăjitură cu frișcă...:*

Ingrediente:
2 suflete(un filozof de gen feminin și o panaramă de gen masculin);
   3 kg de dragoste;           
1,5 kg de înţelegere şi respect;
50 g de gelozie;
contradicţii şi certuri după gust;

Masquerade Ball

''Un secret pe care-l păstrăm este ca un păcat pe care nu-l mărturisim nimănui: germinează, se alterează în noi și nu se poate hrăni decât cu alte secrete.'' - Juan Manuel de Prada

La balul mascat...fiecare ''persoană potrivită'' are câte un ''loc potrivit'' si ''prieteni potriviți''!
Și...fiecare are în posesia sa câte o ''casetă de bijuterii''!
Iar...acele ''bijuterii prețioase''...nu sunt decât niște...secrete delicioase!
Și...numai Gardienii(Nebunii,printre care si eu)...știau că la miezul nopții...se va deschide Cutia Pandorei!

Hmmm...ce frumos se profilau siluetele pe ringul de dans...mai ales femeile! Ființe contradictorii și duale,jonglând  mereu între rolul de sfântă și cel de păcătoasă!
Ființe perfecte,mișcări perfecte,zâmbete perfecte...și suflete bolnave de minciuni! Transcendenţă. Deși aveau totul sub control...nu îndrăzneau să se dezlănțuie...!  O singură mutare greșită...o PROFEȚIE ÎNDEPLINITĂ!

Armăsarul necredincios

Se spune că ...indiferența este singura armă cu care poți omorî pe cineva fără a te păta pe mâini...

Dar oare...o persoană  care îți arată  iubirea numai printr-o simplă privire...merită să-i oferi în schimb indiferență??
Află...dragul meu...că în viață cu ce mână dai..cu aia primești! Un singur lucru știu despre tine... că nu ești ceea ce pretinzi a fi!
Păcat...tu...o entitate atât de frumos creionată...să demonstrezi într-un final că ''trăiești'' defapt într-un ''bal mascat'' al personalității tale!?

Sigiliul

Ea...era ea. O femeie. El...era el. Un bărbat. Ea...era trecutul lui. El...era viitorul ei. Ei...trăiau o comedie romantică.

Aș vrea să ''mor''...pentru că ceea ce morții le lasă celor vii (...) este desigur o tristețe de neconsolat, dar și datoria de a trăi mai intens, de a împlini partea de viață de care morții au fost nevoiți aparent să se despartă, dar care rămâne intactă...

Rain...

Plouă încet...

Când eram mică şi ploua, obişnuiam să scriu pe geam numele meu, al păpuşii mele preferate, al băiatului pe care îl plăceam în secret...dar uram ploaia! Îmi întrerupea jocul!

Acum nu mai desenez nimic pe geam...ştiu că tot ceea ce desenez va dispărea şi nu vreau, nu vreau ca tu să dispari, nici tu, nici celelalte lucruri pe care le iubesc.

Dar iubesc ploaia. Totul se linişteşte, cerul parcă plânge cu mine. Când plouă, ador să deschid geamul, să iau loc în fotoliu şi să uit...să uit de tema la mate, să uit că m-am certat cu ai mei, să nu mă mai întreb dacă să îţi trimit sau nu mesaj...

Așa cum am visat

          M-am născut la granița dintre iarnă și primăvară...și nu știu de ce am scris asta...
Camera-i goală...timpul nu zboară...și eu mă tot gândesc la fenomenul inexplicabil numit ''miracol''...Știu că mă rog în zadar să se întoarcă clepsidra timpului...dar vreau să trăiesc din nou acel moment...sau poate la infinit...Cred în miracole mai mult decât în orice altceva...
Dintre cele patru anotimpuri...eu nu iubesc decât unul singur:iarna...Nu știu de ce...dar în timpul iernii am vaga impresie că trăiesc într-o poveste cu parfum de miere și scorțișoară...

Aici-Atunci...Acolo-Acum...Pretutindeni-Nicăieri

  ''Singură. (...) Sunt mereu singură, orice s-ar întâmpla''. - Marilyn Monroe

     În timp ce îmi savuram ceaiul negru...îmi plimbam privirea de la geam la gentuța care zăcea pe pat...Curând soarele avea să apună...iar eu nu mă hotărâsem dacă...să plec sau nu...??
Și totuși...m-am îmbrăcat...mi-am luat gentuța...am încuiat ușa casei...și am plecat la drum...Nu-mi luasem cu mine decât un parfum și o busolă...Am aruncat cheia de la casă undeva în spatele meu...trebuia să rup vraja acelui moment în care eram captivă...vroiam cu toată ființa mea să uit acel drum al ''originii''...tot trecutul meu avea să devină un buchet de flori ofilit...curând nisipurile timpului aveau să șteargă urma pașilor mei...Trebuia să renasc din propria cenușă...pentru a putea trăi clipa și pentru a-mi păstra sufletul viu.

Arme contra sufletului

   

       Era o zi ploioasa, insa placuta in felul ei. Racoarea si aerul proaspat erau motivele pentru care, in ciuda vremii, am hotarat sa fac o plimbare. Am coborat ultimele scari ale blocului, am dechis umbrela si am facut primii pasi printre picurii ce se zdrobeau de trotuar. Strazile erau pustii (inca un motiv de bucurie), astfel am pribegit pe strazile micului oras.
Dupa scurta plimbare, fiind aproape de locul secret al “agentiei noastre”, m-am hotarat sa fac o oprire. Spre surprinderea mea in salon se afla Danteluta (dupa cum imi placea sa-i zic eu) impreuna cu Print (prescurtare de la agent Animal Print). Dupa cate se parea, purtau o discutie din care prinzand cateva cuvinte din zbor si anume:,,papion”, ,,efemer”, ,,iubit”, mi-am dat seama ca subiectul nu era intocmai pe placul meu. M-am indreptat spre micutul bar sa-mi fac o cafea, apoi m-am asezat confortabil pe un fotoliu (un obicei pe care-l aveam de cate ori veneam in “barlog”).

Sfetnicul...

      E noapte...și plouă...iar singurul lucru viu din cameră este doar ceasul...
Am deschis fereastra pentru...a putea auzi prin perdeaua fină cum ploaia plângea...dar și pentru a simți aerul rece al nopții...De obicei...prin ''portalul'' numit noapte își făceau apariția multe ființe ale trecutului...În această noapte...nu-și făcu prezența decât două dintre ele : Cel cu Cămașa Neagră și Sufletul pereche(Sfetnicul)...Aceste două suflete firave erau ale mele...într-o antiteză atât de romantică...unul era etern...celălalt efemer...Eternului vroiam să-i ofer trupul meu...iar Efemerului...sufletul meu...
Cel cu Cămașa Neagră mă luă în brațe...Nu îndrăzneam să-l privesc în ochii ...iar el...savura faptul că eram vulnerabilă în prezența lui...

Trei Biscuiți și Doi Trandafiri

     Liniște...Pe măsuța din cameră...pe o farfurioară sunt trei Biscuiți...iar alături...o vază în care sunt doi Trandafiri...
Biscuiții...îmbrăcați frumos într-un strat  optimist de ciocolată...povestesc fiecare în parte ...despre sufletele peste care și-au lăsat amprenta...despre cum trăiesc fiecare clipă cu o intensitate infinită...fără a le păsa că păcatele vechi vor arunca umbre lungi peste ei...Pur și simplu aparțin unei lumi paralele cu cea a Trandafirilor...
Trandafirii...își povestesc trecutul...pierd zile și nopți...se pierd în iluzii...în vorbe...în speranțe efemere...în orizontul lumii...se pierd în ei înșiși...

Vei fi acolo...?

''Există ființe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce. Într-o bună zi, se vor întâlni. ''- Claude Gallay

Dragul meu...în dimineața asta vreau să bem o cafea împreună...Și...ce s-a întâmplat cu tine...e adevărat totul...? S-a terminat...?
Te rog...nu pleca...rămâi cu mine...Mi-a fost dor de ochii tăi...mi-a fost dor de tine...și îmi va fi mereu...mereu...Mă asculți,iubirea mea?
Iartă-mă...pentru că nu am știut că existența ta e unică. Nu am știut să te prețuiesc și nici cum să te iubesc...Dă-mi încă  o dată șansa...acum vreau să-ți arăt  ce este în inima mea...Atinge-o...simți?...bate numai pentru tine...pentru totdeauna...

Teamă...de iubire (presupuneri)

    De ce nu te laşi iubit? De ce te ascunzi, ţii atâtea în tine? De ce nu-mi spui ce te doare? De ce nu-mi vorbeşti? De ce mă ucizi cu tăcerea asta?
Nu eşti perfect. Ştiu...nici eu sunt. Dar nu despre asta e vorba în iubire: să-l iubeşti pe cel de lângă tine în ciuda defectelor?
Nu vreau să te schimbi..nu e bine să te schimbi, nici pentru tine, nici pentru alţii. Dar acceptă faptul că defectele tale îi pot face pe alţii să te iubească şi mai mult pentru că fac parte din tine, din personalitatea ta.
Întind o mână spre tine...prinde-mă şi nu mă lăsa! Ieşi din locul tău ascuns, ieşi la lumină! Nu-ţi fie frică! Voi fi cu tine! :)

Domnul Papion

     În timp ce stăteam în mijlocul camerei...printre cărți și multe altele...muzica răsuna, grinda stătea să cadă....iar eu savuram o ciocolată amăruie.
La prima atingere a ciocolatei amărui pe buzele mele...mi-am adus aminte de Domnul Papion. Un zâmbet ștrengăresc se afișase pe chipul meu ... când prin fața ochilor mei se profilase ...amintirea lui.
Nu mă avea la suflet și nici eu pe el...dar ''ne iubeam'' într-un mod vag.
Hmmm...majoritatea sufletelor care l-au întâlnit ...dădeau cu tămâie în urma lui...dar pentru mine era...arrribbbbaaaaa de enervant în cel mai adorabil mod!

FINE

Cea mai mare minciună pe care o spunem, totuşi, cel mai des: SUNT BINE...
Sunt bine...de ce nu aş fi? Ce-i pasă lumii de tristeţea mea? Ce-i pasă lumii că eu simt că nu mai pot respira, că simt că mă prăbuşesc?!
Cine ştie câte ore am plâns, câte ore m-am gândit, câte ore am analizat...?!
Lumea nu stă pe loc din cauza durerii noastre...trebuie să ridici capul sus şi să mergi înainte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Eternitate efemeră

   Mereu am iubit Liniștea. În prezent am ajuns să o venerez. Doar atunci când liniștea domnește în jurul meu...toate amintirile sunt vii... mai mult ca oricând.
În acest moment liniștea mă înconjoară...M-am așezat la masă cu o ceașcă de cafea în față...după care am decis să pornesc totuși radioul...și cum nimic în viață nu e întâmplător...în acel moment se difuza piesa ''În lipsa ta''. Melodia mi-a adus aminte de Cel cu Cămașa Neagră...și fără să vreau ...am întors un număr de pagini din romanul vieții mele...înapoi.
Se spune că în viață să nu regreți nimic,că în momentul respectiv a fost exact ceea ce ți-ai dorit!

Celălalt trandafir

''Toată viaţa omului se rezumă la căutarea Celeilalte părţi, a jumătăţii, chiar dacă pretinde că aleargă după inţelepciune, după bani sau după putere. Orice ar obţine va fi incomplet dacă nu va reuşi să-şi găsească Cealaltă parte.''

Fiecare om își dorește să-și întâlnească jumătatea(un simbol al eternității)...iar eu am găsit-o...Jumătatea mea ...cea feminină.
O cunoșteam de mult timp...dar nu îndrăzneam să mă apropii de EA...iar când aveam șansa de a-i întinde mâna pentru a mă prezenta...eram spulberată din calea EI...de către niște Umbre.
Cum nimic nu e întâmplător...soarta m-a așezat în banca din spatele Ei...și atunci s-a întors către mine...întâmpinăndu-mă cu un zâmbet extrem de cald.
Într-un final ...avea să mi se dedice în totalitate ...și...credeți-mă...știa despre mine...mai multe decât aș fi știut eu vreodată.

Indiferenţa..

     Indiferenţa doare...oare chiar aşa e?
-DA, aşa este! spuse Agent Animal Print, îndreptându-şi privirea spre fereastră.
De ce crede ea asta? De ce credem noi, oamenii, aşa ceva?
Pentru că viaţa e nedreaptă şi mai primeşti şi câte un şut uneori!
Vrem ca cei pe care îi placem să ne bage in seama, facem din asta un scop, ne călcăm pe principii...şi pentru ce? Ce primim în schimb? INDIFERENŢA...

Secolul acesta se poartă ''Nebunia''

''Everybody's talking all this stuff about me 

Why don't they just let me live (Tell me why) 

I don't need permission 
Make my own decisions (oh)
That's my prerogative (It's my prerogative)...'' 

         Toți cunoaștem versurile acestei melodii...:>:>...sunt atât de delicioase...mai ales pentru cei ca mine...pentru cei care ''nu au leac''.
Cu ani în urmă ...când era difuzat videoclipul la TV...schimbam canalul pentru că nu-mi plăcea să o văd pe cântăreață cum sare cu mașina în piscină sau cum își arată lenjeria intimă(din dantelă neagră). Astăzi...gestul ei ''nebunesc'' de a sări cu mașina în apă..l-aș face și eu.
Daaa...și nu numai asta.Cine mă cunoaște știe ce înseamnă la mine ''nebunie''.Cel mai bine cunoaște ...(după cum spunea ''un mare filozof'')...''Jumătatea mea'' și Șobolanul.

Și mâine și poimâne....

''Numai filozofii privesc cu telescopul orice fapt mărunt, ca să ajungă la cine știe ce concluzii abracadabrante. Viața e mult mai simplă!''-Mihail Drumeș

Nu am putu decât să-i iubesc,dar nu și să-i salvez....
I-am primit pe toți în grădina mea cu trandafiri....le-am spus că pot să rămână cât vor ei...dar au plecat fiecare la timpul lui și nu se vor mai întoarce niciodată.
Le-am arătat Universul meu spunându-le că îl pot stăpâni fiecare in parte, cerându-le în schimb....o iubire eternă. Atât și nimic mai mult,dar am ajuns să cred că am cerut Imposibilul.

Și toate dor.....(experiment)

                                                                               

N-o să știm niciodată prin ce minune trecem de la vară înspre toamnă. Undeva se rupe un echilibru care n-are de-a face cu timpii calendaristici, cu temperaturile sau cu intemperiile. Toamna este, de fapt, o plăsmuire de aer și timp. Atât! Restul înseamnă imaginația fiecăruia dintre noi. Împodobim timpul și aerul aidoma unui pom de Crăciun: frunze, ploi, ruginiu, melancolie… Toamna nu este ceea ce am crezut noi ani de-a rândul, fie că a fost vorba de copilărie, de adolescență sau de vârsta unui om mare.

" Nu doare sa gandesti!"

     

      Am auzit deseori aceasta expresie si mi se parea amuzanta. E adevarat ca daca iti folosesti capacitatea ta de a gandi, nu vei suferi…fizic. Dar cum ramane cu suferinta sufleteasca? Oare chiar nu e dureros sa gandesti? Oare nu chiar aceasta capacitate a omului, de a gandi, de a intelege si de a reactiona, este motivul pentru care sufera? Oare nu este mai bine de cei care nu se folosesc de aceasta capacitate a omului? Si zilnic observ cum oameni, chiar persoane dragi mie, tanjind dupa fericire, ofera tot ce au ei mai bun, insa se lovesc de acest zid al indiferentei celor din jur. Observ cum persoane care isi uzeaza sentimentele pe niste “creaturi” lipsite de orice simtire, sunt cuprinse si ele in acest proces de transformare in vietati incapabile sa mai reactioneze, sa simta si sa traiasca stari sufletesti ce ne diferentiaza pe noi, ca oamenii, de celelalte vietati.

Capitolul I

Tacerea noptii a fost intrerupta de sunete provenite, probabil, de la tocurile unor pantofi. Intr-adevar, o silueta feminina inainta pe strazile intortocheate ,umbrite de cladirile vechi si scorojite ale micului oras. Pasea ferm, intr-o pereche de pantofi negri, fluturand paltonul si lasand in urma un parfum de lavanda. Coti de cateva ori pe strazile inguste si se opri in dreptul unei case ce nu era menita sa atraga atentia trecatorilor.