Dincolo de timp

Pentru prima dată în ultimii ani...am nevoie de lume. Pentru prima dată....mă plimb pe străzi în toiul nopții. Pentru prima dată...iubesc luminile orașului și mulțimea de oameni care îl fac ''viu''.
Și...pentru a nu știu câta oară...mi-e dor de tine.

Nu...tu nu știi...
Nu știi că am rămas cu un  ''nimic'' în urma ta....
Nu știi că  undeva...în adâncul sufletului meu...te voi aștepta mereu...
Nici macăr eu nu voi știi...

Perfeeeeeect!!!

Azi a fost o zi perfectă. Şi am simţit asta pe durata întregii zile. Chiar şi atunci când era să pierd autobuzul! (important e că nu l-am pierdut)

Perfectă din punctul meu de vedere...adică dacă soarele e sus de cer şi îmi zâmbeşte (prefer ,,zâmbeşte'' în loc de ,,îmi intră în ochi şi e enervant) de ce să fiu tristă?

Nu se anunţa a fi o zi aşa frumoasă, dar am făcut-o eu. Plus că mi s-a întâmplat ceva...care mi-a schimbat atitudinea, să zicem.

Dark side

,,Un singur lucru ştiu despre tine...că nu eşti ceea ce pretinzi a fi!''
Ce acuzător sună aceste vorbe...dar sunt doar adevăruri spuse după lungi analize şi după lungi poveşti ascultate...
Ooo, tu, entitate atât de frumos creionată, cum m-ai păcălit? Să fi fost ochii tăi migdaliaţi cei care m-au hipnotizat? Să fi fost seriozitatea ta de vină? Ştiu doar că ai făcut-o...
Cum se poate ca sub un chip angelic să se ascundă...opusul? Cum e posibil aşa ceva? Cum???
Nu am voie să te judec. Nu atâta timp cât fiecare dintre noi are o parte ascunsă, o parte ÎNTUNECATĂ...

Numai pentru tine...Iubirea mea

Prăjitură cu frișcă...:*

Ingrediente:
2 suflete(un filozof de gen feminin și o panaramă de gen masculin);
   3 kg de dragoste;           
1,5 kg de înţelegere şi respect;
50 g de gelozie;
contradicţii şi certuri după gust;

Masquerade Ball

''Un secret pe care-l păstrăm este ca un păcat pe care nu-l mărturisim nimănui: germinează, se alterează în noi și nu se poate hrăni decât cu alte secrete.'' - Juan Manuel de Prada

La balul mascat...fiecare ''persoană potrivită'' are câte un ''loc potrivit'' si ''prieteni potriviți''!
Și...fiecare are în posesia sa câte o ''casetă de bijuterii''!
Iar...acele ''bijuterii prețioase''...nu sunt decât niște...secrete delicioase!
Și...numai Gardienii(Nebunii,printre care si eu)...știau că la miezul nopții...se va deschide Cutia Pandorei!

Hmmm...ce frumos se profilau siluetele pe ringul de dans...mai ales femeile! Ființe contradictorii și duale,jonglând  mereu între rolul de sfântă și cel de păcătoasă!
Ființe perfecte,mișcări perfecte,zâmbete perfecte...și suflete bolnave de minciuni! Transcendenţă. Deși aveau totul sub control...nu îndrăzneau să se dezlănțuie...!  O singură mutare greșită...o PROFEȚIE ÎNDEPLINITĂ!

Armăsarul necredincios

Se spune că ...indiferența este singura armă cu care poți omorî pe cineva fără a te păta pe mâini...

Dar oare...o persoană  care îți arată  iubirea numai printr-o simplă privire...merită să-i oferi în schimb indiferență??
Află...dragul meu...că în viață cu ce mână dai..cu aia primești! Un singur lucru știu despre tine... că nu ești ceea ce pretinzi a fi!
Păcat...tu...o entitate atât de frumos creionată...să demonstrezi într-un final că ''trăiești'' defapt într-un ''bal mascat'' al personalității tale!?

Sigiliul

Ea...era ea. O femeie. El...era el. Un bărbat. Ea...era trecutul lui. El...era viitorul ei. Ei...trăiau o comedie romantică.

Aș vrea să ''mor''...pentru că ceea ce morții le lasă celor vii (...) este desigur o tristețe de neconsolat, dar și datoria de a trăi mai intens, de a împlini partea de viață de care morții au fost nevoiți aparent să se despartă, dar care rămâne intactă...

Rain...

Plouă încet...

Când eram mică şi ploua, obişnuiam să scriu pe geam numele meu, al păpuşii mele preferate, al băiatului pe care îl plăceam în secret...dar uram ploaia! Îmi întrerupea jocul!

Acum nu mai desenez nimic pe geam...ştiu că tot ceea ce desenez va dispărea şi nu vreau, nu vreau ca tu să dispari, nici tu, nici celelalte lucruri pe care le iubesc.

Dar iubesc ploaia. Totul se linişteşte, cerul parcă plânge cu mine. Când plouă, ador să deschid geamul, să iau loc în fotoliu şi să uit...să uit de tema la mate, să uit că m-am certat cu ai mei, să nu mă mai întreb dacă să îţi trimit sau nu mesaj...

Așa cum am visat

          M-am născut la granița dintre iarnă și primăvară...și nu știu de ce am scris asta...
Camera-i goală...timpul nu zboară...și eu mă tot gândesc la fenomenul inexplicabil numit ''miracol''...Știu că mă rog în zadar să se întoarcă clepsidra timpului...dar vreau să trăiesc din nou acel moment...sau poate la infinit...Cred în miracole mai mult decât în orice altceva...
Dintre cele patru anotimpuri...eu nu iubesc decât unul singur:iarna...Nu știu de ce...dar în timpul iernii am vaga impresie că trăiesc într-o poveste cu parfum de miere și scorțișoară...

Aici-Atunci...Acolo-Acum...Pretutindeni-Nicăieri

  ''Singură. (...) Sunt mereu singură, orice s-ar întâmpla''. - Marilyn Monroe

     În timp ce îmi savuram ceaiul negru...îmi plimbam privirea de la geam la gentuța care zăcea pe pat...Curând soarele avea să apună...iar eu nu mă hotărâsem dacă...să plec sau nu...??
Și totuși...m-am îmbrăcat...mi-am luat gentuța...am încuiat ușa casei...și am plecat la drum...Nu-mi luasem cu mine decât un parfum și o busolă...Am aruncat cheia de la casă undeva în spatele meu...trebuia să rup vraja acelui moment în care eram captivă...vroiam cu toată ființa mea să uit acel drum al ''originii''...tot trecutul meu avea să devină un buchet de flori ofilit...curând nisipurile timpului aveau să șteargă urma pașilor mei...Trebuia să renasc din propria cenușă...pentru a putea trăi clipa și pentru a-mi păstra sufletul viu.

Arme contra sufletului

   

       Era o zi ploioasa, insa placuta in felul ei. Racoarea si aerul proaspat erau motivele pentru care, in ciuda vremii, am hotarat sa fac o plimbare. Am coborat ultimele scari ale blocului, am dechis umbrela si am facut primii pasi printre picurii ce se zdrobeau de trotuar. Strazile erau pustii (inca un motiv de bucurie), astfel am pribegit pe strazile micului oras.
Dupa scurta plimbare, fiind aproape de locul secret al “agentiei noastre”, m-am hotarat sa fac o oprire. Spre surprinderea mea in salon se afla Danteluta (dupa cum imi placea sa-i zic eu) impreuna cu Print (prescurtare de la agent Animal Print). Dupa cate se parea, purtau o discutie din care prinzand cateva cuvinte din zbor si anume:,,papion”, ,,efemer”, ,,iubit”, mi-am dat seama ca subiectul nu era intocmai pe placul meu. M-am indreptat spre micutul bar sa-mi fac o cafea, apoi m-am asezat confortabil pe un fotoliu (un obicei pe care-l aveam de cate ori veneam in “barlog”).

Sfetnicul...

      E noapte...și plouă...iar singurul lucru viu din cameră este doar ceasul...
Am deschis fereastra pentru...a putea auzi prin perdeaua fină cum ploaia plângea...dar și pentru a simți aerul rece al nopții...De obicei...prin ''portalul'' numit noapte își făceau apariția multe ființe ale trecutului...În această noapte...nu-și făcu prezența decât două dintre ele : Cel cu Cămașa Neagră și Sufletul pereche(Sfetnicul)...Aceste două suflete firave erau ale mele...într-o antiteză atât de romantică...unul era etern...celălalt efemer...Eternului vroiam să-i ofer trupul meu...iar Efemerului...sufletul meu...
Cel cu Cămașa Neagră mă luă în brațe...Nu îndrăzneam să-l privesc în ochii ...iar el...savura faptul că eram vulnerabilă în prezența lui...

Trei Biscuiți și Doi Trandafiri

     Liniște...Pe măsuța din cameră...pe o farfurioară sunt trei Biscuiți...iar alături...o vază în care sunt doi Trandafiri...
Biscuiții...îmbrăcați frumos într-un strat  optimist de ciocolată...povestesc fiecare în parte ...despre sufletele peste care și-au lăsat amprenta...despre cum trăiesc fiecare clipă cu o intensitate infinită...fără a le păsa că păcatele vechi vor arunca umbre lungi peste ei...Pur și simplu aparțin unei lumi paralele cu cea a Trandafirilor...
Trandafirii...își povestesc trecutul...pierd zile și nopți...se pierd în iluzii...în vorbe...în speranțe efemere...în orizontul lumii...se pierd în ei înșiși...

Vei fi acolo...?

''Există ființe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce. Într-o bună zi, se vor întâlni. ''- Claude Gallay

Dragul meu...în dimineața asta vreau să bem o cafea împreună...Și...ce s-a întâmplat cu tine...e adevărat totul...? S-a terminat...?
Te rog...nu pleca...rămâi cu mine...Mi-a fost dor de ochii tăi...mi-a fost dor de tine...și îmi va fi mereu...mereu...Mă asculți,iubirea mea?
Iartă-mă...pentru că nu am știut că existența ta e unică. Nu am știut să te prețuiesc și nici cum să te iubesc...Dă-mi încă  o dată șansa...acum vreau să-ți arăt  ce este în inima mea...Atinge-o...simți?...bate numai pentru tine...pentru totdeauna...

Teamă...de iubire (presupuneri)

    De ce nu te laşi iubit? De ce te ascunzi, ţii atâtea în tine? De ce nu-mi spui ce te doare? De ce nu-mi vorbeşti? De ce mă ucizi cu tăcerea asta?
Nu eşti perfect. Ştiu...nici eu sunt. Dar nu despre asta e vorba în iubire: să-l iubeşti pe cel de lângă tine în ciuda defectelor?
Nu vreau să te schimbi..nu e bine să te schimbi, nici pentru tine, nici pentru alţii. Dar acceptă faptul că defectele tale îi pot face pe alţii să te iubească şi mai mult pentru că fac parte din tine, din personalitatea ta.
Întind o mână spre tine...prinde-mă şi nu mă lăsa! Ieşi din locul tău ascuns, ieşi la lumină! Nu-ţi fie frică! Voi fi cu tine! :)