În acest moment liniștea mă înconjoară...M-am așezat la masă cu o ceașcă de cafea în față...după care am decis să pornesc totuși radioul...și cum nimic în viață nu e întâmplător...în acel moment se difuza piesa ''În lipsa ta''. Melodia mi-a adus aminte de Cel cu Cămașa Neagră...și fără să vreau ...am întors un număr de pagini din romanul vieții mele...înapoi.
Se spune că în viață să nu regreți nimic,că în momentul respectiv a fost exact ceea ce ți-ai dorit!
Așa a fost să fie...să-l văd într-o poză din întâmplare..iar în acel moment am crezut că în sfârșit l-am găsit...Câteva zile mai târziu eram cu telefonul la ureche spunând:Vreau să-l cunosc! Atunci am făcut o greșeală imensă...mă condamnasem singură la necunoscut,dar fericirea mea era la superlativ!!!
După două săptăpmâni era în fața mea...îmbrăcat într-o cămașă neagră...iar pentru acea noapte aveam să plătesc scump...mai târziu...
Atunci fusesem doar a lui...și el doar al meu...și băusem multă fericire efemeră...iar pentru o fracțiune de secundă crezusem că va fi lângă mine pentru totdeauna.
Nu mai are rost să mă gândesc la ce a fost...Într-un final....a dispărut...peste noapte...
Credeți-mă, am fost rămas atât de goală și de singură...în mijlocul unui Nicăieri...fără hartă și fără busolă. După mult timp cât am umblat fără direcție...și oriunde mă uitam vedeam doar cerul unindu-se cu pământul,Dumnezeu s-a îndurat de mine ...și m-a salvat prin intermediul unor suflete...
Acum nu mai are rost să mă întreb '' De ce ?'' pentru că niciodată nu mi se va răspunde...dar încă mă mai întreb:Cum ar fi fost dacă...??
Dacă... aș fi avut norocul de a-l avea mereu pentru mine, ar fi avut cheia de la grădina mea cu trandafiri,puterea Universului meu ar fi fost în mâna lui,m-ar fi avut trup și suflet...l-aș fi venerat numai pe el...Totul...absolut totul...ar fi stat sub ''sigiliul'' lui.
Niciodată nu m-am gândit că dispariția a doi ochi negri și a unui zâmbet angelic...mă vor durea atât de tare. Distanța dintre mine și el ...mă face să-l iubesc și mai mult,dar în același timp...înflorește în mine un boboc de regret. Bobocul acela într-o zi se va desface într-un trandafir al resemnării...dar momentul respectiv încă nu a fost ''calculat''.
I-am dat tot ce aveam mai de ''preț'': o eșarfă roșie...pe care și azi o păstrează lângă o poză...din tinerețe. I-am dat-o chiar dacă...eu am rămas cu sufletul gol. Astăzi mă îmbrac doar în dantelă neagră...
Dumnezeu m-a lăsat doar să gust dintr-un fruct interzis,nu să-l savurez în totaliate...A făcut în așa fel încât să dispară în noaptea neagră...atunci când am conștientizat că sub masca de demon inocent se ascundea un înger luciferic. Mă distruge faptul că el a conștientizat...că nu poate trăi într-o lume a absolutului.
Singurul lucru care mi-a mai rămas de făcut pentru a-l putea simți mereu aproape...este să mă răsfăț în fiecare dimineață cu o cafea...în timp ce privesc la propria reflexie în oglindă...îmbrăcată într-o cămașă neagră...și cu o eșarfă roșie la gât... în timp ce se aude un ecou:''Putea să stea el acolo...''
Întreaga mea existență am pariat-o numai pe o carte...și când am întors-o era cartea Eremitului...
În final...i-am cerut cerului...să se prăbușească...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu