Dupa scurta plimbare, fiind aproape de locul secret al “agentiei noastre”, m-am hotarat sa fac o oprire. Spre surprinderea mea in salon se afla Danteluta (dupa cum imi placea sa-i zic eu) impreuna cu Print (prescurtare de la agent Animal Print). Dupa cate se parea, purtau o discutie din care prinzand cateva cuvinte din zbor si anume:,,papion”, ,,efemer”, ,,iubit”, mi-am dat seama ca subiectul nu era intocmai pe placul meu. M-am indreptat spre micutul bar sa-mi fac o cafea, apoi m-am asezat confortabil pe un fotoliu (un obicei pe care-l aveam de cate ori veneam in “barlog”).
- Acelasi subiect?
- Adica? Intreba Danteluta inteptandusi privirea spre mine.
- Pai eu stiu…viata voastra plina de aventuri, relatii si suferinta cauzata de iubirea neimpartasita, am zis eu facand un gest cu mana gen ,,fleacuri”
- Ti se pare banal acest subiect?
- Eu stiu…imi este indiferent as putea spune.
- Normal. Era si de asteptat la asa ceva de la tine, Mister Indiferenta! Ce stii tu despre suferinta, cand tratezi totul asa de….indifetent, imi reprosa Danteluta.Am inceput sa rad.
- Vorbesti de parca as fi o bestie, lipsita de simtiri, dar sa stii ca indiferenta e pentru mine o arma sa lupt cu cei din jurul meu, sa nu ma implic emotional in relatii care peste cateva moment se vor sfarsi…
- Da…dar indiferenta produce celor din jurul tau durere. Cum ai putea sa ramai indiferent la sentimentele apropiatilor tai? Indiferenta este cea mai sigura si puternica arma de a distruge suflete oamenilor, raspunse rastit Danteluta.
In ciuda framantarii ei, eu mi-am pastrat calmul si am raspuns:
- Nu e singura, mai sunt si altele…
- Cum ar fi? tipa ea.
- Nu…stiu…sa-ti spun acum, insa daca-mi amintesc iti voi transmite mai tarziu, am zis afisand un zambet fals si m-am ridicat de la locul meu (gest ce anunta sfarsitul discutiei noastre), mi-am luat umbrella si am iesit afara. Print , asistand la discutia noastra, se lasa pe spate:,,Ciudatii!” Dupa aceasta discutie se lasa o liniste totala in salon. Danteluta, strangand o esarfa in mana, spuse pe un ton nervos:
- Ce stie el?...el nu stie ce simt eu…nu stie suferinta pe care o port in suflet…el…el nu stie, si o lacrima i se prelinse pe obraz.
Eu am iesit intr-o graba nebuna pe poarta (nu stiu de ce) si m-am indreptat spre casa:
“Ea crede ca nu stiu ce e suferinta? Suferinta e ceea ce simti cand…cand esti dezamagit. Ce este mai dureros decat momentele in care esti dezamagit? Cand te dedici trup si suflet celor din jur si pana la urma ajungi sa fii dezamagit. Indiferenta este arma? Cum ai putea sa nu devii indiferent, cand cei in care ti-ai pus increderea, pe care i-ai numit ,,prieteni”, carora le-ai fost aproape in incercari si ti-ai jurat sa nu-i parasesti niciodata…cand credeai ca viata e placuta datorita lor si faceai tot posibilul sa nu-I pierzi, atunci ei…ei strica tot. Lumea in jurul tau se prabuseste. Tot ce ai cladit pe parcursul vietii tale se darama si intunericul cuprinde totul. “
Ajuns acasa, am intrat in camera mea si m-am trantit nervos pe scaunul biroului. Mi-am dat capul pe spate si mi-am cuprins capul cu ambele maini. Eram nervos…nu…doar iritat de discutia pe care am avut-o anterior. In cateva clipe mi-am pregatit o cana de cafea si m-am reasezat pe scaun privind pe fereastra. Cerul inca plangea.,,Oare din cauza oamenilor?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu