Așa cum am visat

          M-am născut la granița dintre iarnă și primăvară...și nu știu de ce am scris asta...
Camera-i goală...timpul nu zboară...și eu mă tot gândesc la fenomenul inexplicabil numit ''miracol''...Știu că mă rog în zadar să se întoarcă clepsidra timpului...dar vreau să trăiesc din nou acel moment...sau poate la infinit...Cred în miracole mai mult decât în orice altceva...
Dintre cele patru anotimpuri...eu nu iubesc decât unul singur:iarna...Nu știu de ce...dar în timpul iernii am vaga impresie că trăiesc într-o poveste cu parfum de miere și scorțișoară...
În fine...în aceea noapte de primăvara...iarna încă își presăra fulgii de nea...iar eu mă grăbeam să ajung acasă...În timp ce așteptam în ''acel punct'' din Univers...am primit vestea că nu aveam cu ce ajunge acasă...zăpada blocase drumurile...Hmmm...rar mi se întâmpla asta...dar aici era mâna destinului...Nu doream să mă întorc de unde plecasem așa că...am preferat să privesc cum luminile și fulgii de nea cădeau peste oraș...atunci s-a produs miracolul...La câțiva pași distanță...doi ochi negri mă priveau cu intensitate...La aceea intersectare a privirii noastre...mi-am amintit de faptul că...pe aceeași dată...în același loc...la aceeași oră...cu o lună în urmă...el mă ținea în brațe și mă săruta...era aceea zi în care eu credeam că îl voi avea pentru totdeauna...era aceea zi în care el avea să dispară...fără a-și întoarce privirea...Când mă gândesc la aceea noapte magică...mi se face dor de vântul rece al iernii...Pentru prima dată în viața mea...mi-e dor de iarnă în mijlocul verii...

      Destinul nu joacă feste nimănui...el îndeplinește omului cele mai tainice dorințe...Însă un lucru tot nu-mi dă pace: În momentele cele mai grele...unele persoane se întorc la noi...doar de dorul nostru?? Oare ei își dau seama...într-un mod inconștient?? Nu știu...pur și simplu a fost ''așa cum am visat'' niciodată...